top of page

Arraia da Bessa 2022 Group

Público·104 membros

[STREAMING>>] SC Oțelul vs FC Botoşani în direct 2022 22/12/2023


acum 13 ore — ⚽ FC Botoșani merge la Galați pentru a o înfrunta, mâine, de la ora 17:30, pe Oțelul Galați, în cadrul rundei a XXI-a din SuperLiga României.


Atacantul a ajuns la 9 reușite în acest campionat. Fundașul stânga Gomes da Silva este suspendat pentru cumul de cartonașe galbene (4). Gălățenii au cea mai bună defensivă din campionat, ca și cea a FCSB-ului, cu numai 20 de goluri primite în cele 20 de etape scurse până acum. „E un derby al Moldovei. Botoșani are un patron cu ambiție, chiar dacă ocupă ultima poziție. Trebuie să tratăm foarte serios meciul. Am pierdut ca niște fraieri cu Sepsi (n. r. - ultimul joc de pe teren propriu), avem de recuperat”, a specificat Dorinel, care și-a propus ca obiectiv intrarea în play-off. După egalurile făcute de Farul și Sepsi în această etapă, Oțelul se află la patru puncte de cele două, clasate pe locurile 5 și, respectiv, 6. FC Botoșani: Forma echipei, știri și statistici Echipa lui Iftime a rămas fără victorie și după etapa a 20-a, când a pierdut acasă cu Dinamo, care se află deasupra ei în clasament. Oțelul Galați vs FC Botoșani - Ponturi pariuri Superliga România, 22. 12. 2023. Dorinel se poate apropia la un punct de play-off! Analiză și informații pentru Otelul Galati ASC v FC Botoșani Ponturi și pariuri pentru meciul Oțelul Galați vs FC Botoșani, care se dispută pe 22 decembrie., de la ora 17. Scoruri live Oţelul Galaţi, rezultate și program meciuri, Oţelul Galaţi - FC Botoșani live | Fotbal, RomâniaAJUTOR: Sunteți pe pagina de scoruri ale echipei Oţelul Galaţi din secțiunea Fotbal/România. Pe Flashscore. ro găsiți rezultatele finale și parțiale ale echipei Oţelul Galaţi, clasamente și detalii meciuri (marcatori, cartonașe roșii, comparare cote). Pe lângă rezultatele echipei Oţelul Galaţi puteți urmări peste 1000 de competiții de fotbal din mai mult de 90 de țări din toată lumea pe Flashscore. ro. Click pe numele țării din meniul din stânga și selectați competiția dorită (rezultate campionat, livescore cupa națională sau alte competiții). Serviciul de scoruri ale echipei Oţelul Galaţi este în timp real actualizându-se live. Digi Sport - stiri din sport, meciuri live - Spectacolul campionilor! Cum l-a descris Ngezana pe Charalambous în presa din Africa de Sud SuperLiga Știri despre echipa favorită Transferul pe care Alex Chipciu îl regretă: "A fost o greșeală" sport. ro Dinamo - FC Voluntari, LIVE VIDEO, 20:30, DGS 1. În tur, ”Câinii” au câștigat ”thriller-ul” de pe stadionul ”Anghel Iordănescu” SuperLiga (P) City, mare favorită în finală! Cotele pentru Man. City – Fluminense Advertorial Oțelul - Botoșani, Live Video, 17:30, DGS 1. Pop, Bodișteanu Echipă probabilă FC Botoșani Ducan Benzar, Mutombo, Pius, Țigănașu Florescu, Dican, G. David Dragu, Ilicic, Pinson Statistica meciurilor directe Otelul Galati ASC v FC Botoșani Doar 5 confruntări au fost până acum între cele două combatante, cu următorul bilanț: două victorii ale botoșănenilor, una a gălățenilor și două rezultate de egalitate. În turul sezonului regulat, a fost 0-0 pe terenul din Botoșani. Oaspeții sunt ultimii în SuperLiga, fără victorie în acest sezon SuperLiga Dinamo, ultimatum pentru Dorin Rotariu: mesajul transmis de șefii ”Câinilor” SuperLiga Cei mai valoroși fotbaliști din SuperLiga! Jucătorii de la FCSB conduc lista SuperLiga Italienii au anunțat echipa care ”se grăbește” să îl transfere pe Radu Drăgușin Serie A Video Video Gigi Becali a tăiat un nume de pe lista neagră de la FCSB: ”Mai am încredere în el” Un jucător de la FCSB, pe lista unei rivale din SuperLiga României: ”Vom lua o decizie! ” SuperLiga Dinamo a încercat transferul iernii în SuperLiga, dar a fost refuzată imediat SuperLiga ProFm Delia, într-o nouă ipostază controversată. 30, în runda a 21-a a Superligii din România. Oțelul se află pe locul 11 în clasament, cu 26 de puncte, golaveraj 22-20, iar FC Botoșani e ultima, cu 9 puncte, 18 goluri marcate și 39 primite. Cota aleasă vine din oferta Superbet pariuri sportive. Otelul Galati ASC: Forma echipei, știri și statistici Băieții lui Dorinel Munteanu au învins la "U" Cluj în etapa precedentă, 1-0, prin golul marcat de Alexandru Pop în minutul 25. Cote pentru Otelul Galati ASC v FC Botoșani Opțiunea „-1 handicap asiatic Oțelul” a primit o cotă de 2. 25 la agenția de pariuri Unibet. Pe un bilet combo puteți adăuga și varianta „Peste 1, 5 goluri total asiatic”, la o cotă de 1. 45 pe Betano. Otelul Galati ASC vs FC Botoșani Pont: Victorie Oțelul E o certitudine, Dorinel Munteanu chiar a făcut o echipă puternică la Galați, cu care are de gând să ajungă în play-off-ul Ligii 1. Sunt numai patru puncte față de locurile 5 și 6, ocupate de Sepsi și, respectiv, Farul, și o victorie contra Botoșaniului îi poate duce pe gălățeni la un singur punct de acest obiectiv măreț. Echipa lui Iftime e căzută din punct de vedere psihic, după ce a pierdut și singurul joc pe care putea să-l câștige, cel cu o altă codașă, Dinamo. În condiții normale, gazdele de vineri vor învinge fără probleme. Oțelul Galați - FC Botoșani, LIVE TEXT de la 17:30 | Dorinel Munteanu vrea să încheie anul cu o victorie acasă | Sport. roData publicarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 10:56 Data actualizarii: Vineri 22 Decembrie 2023, 10:57 Oțelul Galați joacă pe teren propriu duelul cu „lanterna roșie” a clasamentului, FC Botoșani. Echipa lui Dorinel Munteanu are o singură victorie acasă în acest sezon, în duelul cu Dinamo, scor 1-0, din luna septembrie. Gălățenii vin după două înfrângeri consecutive în campionat în duelurile disputate acasă. SC Oțelul Galați - FC Botoșani, 22. 12. 2023 - SuperLiga - Fișa meciuluiFapte și cifre comparate SC Oțelul Galați FC Botoșani Cota totală de piață 7, 83 mil. € 7, 53 mil. € ø-Cota de piață 261 mii € 221 mii € ø-Vârsta 27, 5 25, 0 Jucători de echipă națională 1 Jucătorii echipei naționale de tineret 2 4 Străini 16 15 Membrii clubului?? Vârsta: 55 Ani Numit: 06. 07. 2021 Contractul expiră: 30. 06. 2025 Rata de succes ca antrenor: 1, 46 Med. Pct. Record față de FCBT Meciuri V E L Med. Pct. Digi Sport - stiri din sport, meciuri live - Spectacolul campionilor! acum 50 de minute — DIRECT pe Digi Sport 1. FOTBAL:FC BOTOSANI-OTELUL GALATI, SUPERLIGA SUPERBET (19.08.2023). FOTBAL: Oțelul Galați - FC Botoșani, 17:30, ÎN DIRECT pe Digi Sport 1. A fost 0-2 după o nouă prestație jalnică a trupei pregătite de Andrei Patache. Finanțatorul a decis să renunțe la serviciile antrenorului interimar, dar după această ultimă întâlnire din 2023. A fost avansat numele lui Liviu Ciobotariu pentru a prelua banca tehnică de la începutul lui 2024, însă e greu de crezut că acesta va veni la o echipă ca și retrogradată. Botoșani n-a înscris niciun gol în ultimele patru dueluri oficiale, trei în campionat și unul în Cupa României, și are cea mai slabă defensivă din competiție, cu 39 de goluri primite, o medie de aproape două goluri încasate per meci. După confruntarea de la Galați, mai mulți jucători vor părăsi echipa, dar presa botoșăneană vorbește și de revenirile lui Miron și Pițian, de la Universitatea Cluj, a fostului căpitan Enriko Papa, liber de contract din august, și a lui Haruț de la FCSB. În ianuarie va fi apt de joc și Mailat, după o absență de lungă durată cauzată de o accidentare. Echipe probabile Echipă probabilă Otelul Galati ASC Portar Dur-Bozoancă Fundași Adăscăliței, Cisse, Lovric, Zhelev Mijlocaşi Cisotti, Neagu, Teles Atacanţi Maciel, Al. Fotbal: Scoruri live Oţelul Galaţi, rezultate și program meciuri 28.10. E. CFR Cluj. Oţelul Galaţi. 0. 0. 23.10. E. Arată mai multe meciuri. Program. ROMÂNIALiga 1 - SuperLiga. Oţelul Galaţi. FC Botoșani. 22.12. 07:30. FC ...


Informações

Welcome to the group! You can connect with other members, ge...